Decât o Revistă » Lecţia de religie (Integral din DoR #7.2)
Pe 28 aprilie 2010, Patriarhul Daniel a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în care solicita eliminarea modificărilor făcute după consultarea cu societatea civilă şi introducerea amendamentelor făcute de Patriarhie. Concret, Patriarhul cerea eliminarea celorlalte opţiuni (proiectul cuprindea acum istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic şi social) pentru că „scade importanţa orei de religie între celelalte discipline şcolare şi poate genera forme de abuz, oferind directorilor unităţilor şcolare posibilitatea de a completa norma didactică, acolo unde este cazul, prin retragerea elevilor de la ora de religie”.
Patriarhul mai cerea ceva: în noua sa formă, proiectul elimina obligaţia ca profesorii de religie să fie validaţi de cultele religioase de care aparţineau. Patriarhul a cerut reintroducerea acestei aprobări pentru că altfel se „restrânge posibilitatea cultelor de a-şi elabora programele pentru disciplina religie” – adică de a putea decide asupra materiei şi a metodologiei de predare. Mai mult de atât însă, ar fi însemnat ca profesorii de religie să fie independenţi de culte. (Am cerut opinia Patriarhiei pentru acest articol, dar nu am primit niciun răspuns.)
Organizaţiile seculare ca ASUR, Asociaţia Umanistă Română sau Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă critică de multă vreme statul pentru relaţia strânsă cu BOR, în special pentru finanţarea acţiunilor sociale ale bisericii sau construirea bisericilor şi a Catedralei Mântuirii Neamului din bani publici, în timp de domenii critice precum educaţia şi sănătatea sunt subfinanţate. „În plata Domnului!”, o campanie lansată în august 2010, atrăgea atenţia că în România există 18.300 de biserici, 4.700 de şcoli generale şi 425 de spitale (numărul spitalelor a scăzut de atunci, odată cu restructurarea sistemului de sănătate).
După scrisoarea Patriarhului, din lege au dispărut toate schimbările aduse la consultare şi în comisiile parlamentare. Religia a rămas în trunchiul comun de materii, obligatorie şi cu scutire la cerere. Elevul trebuia să aibă 18 ani ca să poată cere scutirea singur. Celelalte opţionale au dispărut. Până şi specificaţia „în confesiunea proprie” dispăruse – elevii ar fi urmat să participe la orele de religie ortodoxă fără ca şcoala să mai aibă responsabilitatea de a organiza cursuri şi pentru confesiunile minoritare.
A existat o singură victorie a seculariştilor: reintroducerea pe final a menţiunii „în confesiunea proprie” care, dacă ar fi fost omisă, ar fi putut aduce acuzaţii de neconstituţionalitate. Legea a trecut însă aproape integral în forma dorită de Patriarhie. Spînu îşi aminteşte că toţii colegii de partid pe care credea că îi convinsese s-au răzgândit. E un fel de simţ al conservării preventiv, spune el. „99% din cei care au votat s-au gândit la influenţarea electoratului prin preoţi”. (Am solicitat în mod repetat Ministerului Educaţiei un interviu cu ministrul Funeriu sau cu inspectorul general de religie. Am primit un singur răspuns, din partea unui purtător de cuvânt: „predarea religiei în şcoli se face în baza Constituţiei şi a LEN”.)
Astfel, în Legea Educaţiei Naţionale care a intrat în vigoare la începutul lui 2011, religia este materie obligatorie, la care elevul este înscris automat, de la care nu se poate retrage decât dacă e major sau dacă părinţii doresc acest lucru.
***
BOR este, de la Revoluţie încoace, una dintre cele mai bine văzute instituţii româneşti.
Chiar dacă nivelul încrederii a scăzut în ultimii doi ani cu mai mult de 7%, un sondaj IMAS din februarie 2011 credita BOR cu 82% din apreciarea populaţiei. Cifra e confirmată şi de GfK Index Trust 2011, un studiu multinaţional în care clerul primeşte încrederea a 83% din populaţia României, cea mai ridicată dintre cele 19 ţări din lume care au participat, unde media e de 58%.
Aşa cum în comunism era nerecomandat să fii credincios, după Revoluţie a devenit nerecomandat să fii ateu. La alegerile prezidenţiale din 1996, Emil Constantinescu l-a întrebat pe contracandidatul său, Ion Iliescu, în finalul ultimei dezbateri televizate, dacă este credincios. Răspunsul lui Iliescu, după câteva clipe de stupoare, a fost că este liber-cugetător. Constantinescu a devenit preşedintele României.
„Libertatea religioasă a devenit o altă formă de constrângere”, spune Adriana Săftoiu, încercând să explice creşterea influenţei BOR. „Am picat în propria noastră capcană.” Mirel Bănică, sociolog care studiază relaţia societăţii cu religia, consideră justificată această schimbare: BOR vrea „să recâştige şi să-şi consolideze poziţia într-un spaţiu public de la care a fost exclusă”. Orele de religie fac parte din acest proces. „Orele de religie sunt foarte necesare pentru că, pe lângă dimensiunea de istorie a religiei, copiii află şi despre iudaism şi islam şi aduc o nuanţă de echilibru şi de calm. Religia ajută la consolidarea identităţii naţionale. Europa ne arată că modelele hiper-integratoare (societăţile care neagă diferenţele culturale dintre grupurile religioase sau etnice – n.r.) nu prea funcţionează.”
